Cercetasi si Cercetase

Cercetăşia, un mod de viaţă

Context general:

O lume orientată către imagine, către aparenţe si virtual, o lume care se desparte lent, dar sigur, de natură şi de ceea ce este natural; o lume în care puţini se implică pentru binele comun al societăţii; o lume în care fiecare vrea să facă câte puţin din toate, dar nimic până la capăt; o lume în care înţelegerea educaţiei persoanei se limitează la transmiterea de informaţii şi competenţe; o lume care promovează stereotipuri şi clişee; o lume care-si pierde credinta in Dumnezeu.

Cui se adreseaza cercetasia?

Copiilor si tinerilor între 7 şi 24 de ani, oricui vrea sa traiasca activitati de aventura in natura. Tinerilor care doresc să trăiască viaţă cercetăsească, poartă uniformă şi au cravata la gât, ţinută şi atitudine care generează întrebari în rândul trecătorilor. Poate părea straniu să vezi tineri îmbrăcaţi în uniformă de cercetaş, cu rucsaci în spate care îşi desfăşoară activităţi în natură.

Ceea ce dezvoltăm prin activităţile cercetăşesti este:  Sănătatea şi dezvoltarea fizică, Formarea caracterului, Servirea aproapelui, Descoperirea lui Dumnezeu şi Sesizarea concretului.

În ieşiri, copiii dobândesc abilităţi practice, care îi conduc către competenţe şi calităţi. Enumerăm câteva tehnici care compun ieşirile şi taberele.

Constructii

  • Elemnete de campism
  • Elemente de topografieşi geologie ( Orientare cu busola, cu harta şi după elemnte naturale; formaţiuni carstice şi fome de relief etc.
  • Transmisiuni
  • Îmbinări din lemn de diverse tipuri şi noduri din sfoară
  • Diverse tipuri de focuri cu diverse utilizări
  • Gătirea pe foc de lemne (meniuri cu diverse grade de complexitate)
  • Comunicare prin expresie artistică
  • Tehnici de prim ajutor
  • Naturalistică (elemente de botanică si zoologie)
  • Astronomie
  • Alpinism
  • Elemente de meteorologie
  • Elemente de teatru,expresie artistica, foto şi cinematografie
  • Ecologie
  • Sport şi mişcare
  • Tehnici de lucru în echipă

Activităţi:

  • Concursuri de orientare folosind hărţi sau semne de pistă
  • Concursuri de gătit (cu meniuri impuse sau alese)
  • Concursuri de realizat focuri
  • Raid montan
  • Mare Joc
  • Olimpiada sportivă
  • Construcţii din lemn si sfoară
  • Curte de onoare (consiliu de bilanţ)
  • Sfânta Liturghie
  • Voluntariate în proiecte şi programe sociale

Exemplificare dezvoltării personale a tânărului printr-o activitate cercetăşească:

Explorarea – activitate complexă în care fiecare cercetaş are de indeplinit o sacină:

Intendentul pregăteşte necesarul acestei activităti şi stabileşte bugetul necesar; bucătarul gândeşte meniul şi cumpără alimentele necesare, fotograful pregăteşte apartul foto/de filmat şi realizează un interviu/articol; topograful studiază harta şi stabileşte traseul de parcurs; animatorul organizează veghe de seară şi îi  invită la această activitate  pe tinerii din sat, naturalistul studiază fauna şi flora, alcătuieşte un iebar; liturgistul pregăteşte momentele spirituale ale explorării (rugăciunea de dimineaţă  şi cea înainte/după masă, momentul spiritual de la veghe)

Tipuri de activităţi: întâlniri, ieşiri (de o zi sau două), tabere.

Responsabilul activităţilor este şeful de unitate: şeful de ceată pentru lupişori, şefa de ceată pentru pui de lup, şeful de trupă pentru trupa de cercetaşi, şefa de trupă pentru trupa de cercetaşe, toţi fiind vegheaţi de şeful de grup.

Un grup conţine totalitatea unităţilor pedagogice (cete, trupe, clan şi foc).

Dacă apar incidente majore în timpul activităţiilor sunt anunţati părinţii, şefii de grup şi la nevoie Serviciul unic de urgenţă.

Costul unei ieşiri este reprezentat de cele mai multe ori de costul transportului si de cel al materialelor logistice necesare pentru activitate.

Esenţele pedagogiei cercetăşeşti specifice vârstei 12-17 ani

Copiii dumneavoastra sunt formati prin metoda educativa cercetaseasca. Aceasta metoda  educativa este crestina, complexa si deschisa si continua educatia primita in familie si in scoala.

Principiul formarii este bazat pe incredere, responsabilitati date de la varste mici, pentru care sunt formati sa corespunda, sunt constientizati asupra sensului existentei lor, asupra umanitatii din ei, asupra valorilor sociale, morale, supranaturale. Sunt ajutati sa creasca, sa se maturizeze, sa aiba simt critic, sa aiba opinie proprie, sa fie atenti la nevoile lor fundamentale fara sa uite de ceilalti, de nevoile celorlalti. Sunt indrumati in a descoperi existenta lui Dumnezeu, primind o educatie crestina.

Tinerii membrii sunt obisnuiti cu efortul, cu perseverenta in efort, cu corectitudinea, punctualitatea, planificarea sarcinilor, invata elemente fundamentale de comunicare, management, relatii publice, chiar daca, la varste mici ei nu realizeaza acest lucru.

Cercetășia este un joc, a cărei unică regulă este legea cercetășească. A fi cercetaș înseamnă a trăi spiritul cercetășesc, a respecta legea, principiile, virtuțile. Înseamnă a fi disciplinat, corect, perseverent, credincios.

Cadrul jocului:natura.

Miza jocului: formarea tinerilor pentru viaţă realizată prin acordarea de încredere şi de responsabilităţi. Ei sunt ajutaţi să înţeleagă sensul existenţei lor, să înţeleagă şi să trăiască conform valorilor morale și creştine. Sunt încurajaţi să gândească, să aibă simţ critic, opinie proprie, să fie atenţi la nevoile lor fundamentale fără să uite însă de nevoile celorlalţi.

Gradele de dificultate ale jocului sunt în funcţie de gradul de responsabilitate pe care tânărul copil sau tânărul adult şi-l asumă.

Copiii educaţi prin cercetăşie devin exemple de urmat şi astfel influenţează în bine anturajul lor şi societatea.

Cercetăşia formează copilului respectul pentru natură prin mare parte din activităţi şi tehnici. Etapele de progres se bazează pe activitățile în natură, probele de raiduri, explorările, olimpiadele etc.; toate se desfășoară în natură. Respectul pentru natură este insuflat indirect copilului în activitățile în aer liber, cu precădere în tabere. În primul rând copilul învață prin exemplul șefului, care este un model. Daca el arată că respectă, iubește şi îngrijește natura, atunci și copiii vor respecta, iubi și îngrijii natura.

Natura este casa cercetaşilor pe durata unui număr de ore sau de zile. Tinerii au ocazia şi sunt încurajaţi să îşi creeze propria casă. Cercetașii își vor folosi abilitățile tehnice dobândite de-a lungul activităţilor cercetășești pentru a-și creea un confort, pentru a avea unde să gătească, să mănânce, să doarmă, să se roage. Pentru aceste construcții tinerii unei patrule pregătesc schițe atent gândite, devenind astfel adevărați arhitecți si pe urmă constructori – viitori ingineri civili.

Deşi jocul cercetăşesc se desfăsoară în natură, scopul final este realizat odată cu formarea cetăţeanului, liber, cu opinie proprie, care se implica in societate si ia atitudine. Explorarea este o probă a jocului care conectează cercetăşia la viața concretă. Adică tot ceea ce se învață la cercetași se aplică în exterior, în lume. Prin intermediul acesteia, descoperim o zonă, un loc, o localitate, oameni, situatii.

Marele joc este activitatea care entuziasmeaza si formeaza catre respectarea regulilor.Cercetașii sunt introduși printr-o poveste atractivă și misterioasă, suscitându-le emoții și spirit de competiție, prin care sunt stimulati sa lucreze in echipă, si ajutati sa deprinda tehnicile cercetășești. Este momentul de aventură și entuziasm căci, ghidate de strategia șefului de echipă, patrulele sunt in competitie, miza fiind câștigarea „comorii”. Pentru a ajunge la final trec prin diverse etape și probe cum ar fi: un șir de ghicitori, azimute – direcţii topografice, coduri și mesaje secrete. Gândirea practică și strategică este dezvoltată la maximum în cadrul acestei etape.

Pauza de masă a jocului face şi ea parte în dezvoltarea tânărului, prin exercitarea tehnicilor culinare:prepararea a două feluri de mâncare și a desertului. Acestea sunt gătite în natură la foc de lemne. La finalul pregătirii, preparatele sunt așezate într-un mod special. Echipa de cercetași își prezintă mâncarea făcând o mică scenetă, în care este descrisă atmosfera și întâmplările din ultimele ore. Apoi se degustă mâncarea și se notează calitatea, felul în care au fost prezentate bucatele precum și simțul artistic și estetic evidențiat prin modul creativ în care e aranjată farfuria. Acesta este concursul culinar.

Raidul este momentul cu maximul de aventură din joc, aici cercetașii, coordonați de topograful fiecărei echipe, ajutat de șeful de echipă, merg în locuri de o frumusețe rară. În natură tinerii se descoperă pe ei însiși. Această activitate îi ajută pe copii să se evalueze din toate punctele de vedere, deoarece muntele și natura formează, entuziasmează, unește, provoacă, ajută la perseverență și curaj, atât de necesare în viața de adult.

Jocul prezintă și probe contra timp. Una dintre ele este olimpiada. Întregul traseu de probe e pregătit cu originalitate și inventivitate din partea fiecărei patrule, folosindu-se de ceea ce le oferă natura. Probele sunt parcurse atât individual cât si pe patrule remarcându-se întrajutorarea dintre membrii de diverse vârste „cel mare în ajută pe cel mic”. Timpul este un element esențial în parcurgerea probelor, astfel cercetașilor le este stârnit spiritul de competiție.

După o zi plină de activități, cercetașii au ocazia să se relaxeze în jurul unui foc sub cerul înstelat. O echipă pregătește o scenetă pe o anumita temă și face tot posibilul să le inducă tuturor cercetașilor o stare de fericire, solicită creativitatea cercetașilor deoarece aceștia pregătesc scenariul înainte de veghe, dar fiecare membru are libertatea de a-și modela personajul dupăpropriile preferințe, fapt pe care îl ajuta să se exprime mult mai ușor în fața unui public. Veghea reprezintă trecerea de la agitaţia zilei la calmul nopţii, este ca și un premiu pentru ziua care a trecut cu bine și fiecare cercetaș se poate simți bine amintindu-și toate momentele din ziua respectivă.