Cercetașii Munților

Cine suntem?

O organizaţie social – umanitară neguvernamentală, apolitică şi nonprofit. Asociatia Cercetasii Muntilor urmareste trairea pricipiilor fundamentale ale cercetasiei in spirit crestin. Proiectul educativ este asigurat de adulti voluntari care au parcurs etapele formarii in cercetasie. Grupurile din fiecare oras se bucura de indrumarea spirituala, in cadrul Bisericii, din partea unui preot asistent spiritual.

Ce este cercetăşia?

Cercetăşia este o metodă de educare creştină şi civică a tinerilor prin respectarea legii cercetaşilor, folosirea sistemului patrulelor şi practicarea jocului şi vieţii în natură.
Această metodă este considerată, alături de şcoală, fiind complementară familiei, având în prim plan copilul. Ea este completă, în sensul că doreşte să formeze omul în totalitate, corp, spirit şi suflet şi prin faptul că acordă o importanţă esenţială nu numai formării personale, ci şi formării omului crestin angajat cu responsabilitate in familie, comunitate si patrie. În sfârşit, ea este activă, pentru că îi dă tânărului ocazia de a-şi asuma propria educaţie într-un cadru potrivit necesităţilor şi forţelor sale.
Cercetăşia cuprinde trei ramuri care corespund la trei grupe de vârstă: 7-11 ani, 12-17 ani şi 18-24 ani.

Rădăcinile

Sunt cele create de Lordul englez Baden Powell şi formulate în Legi şi Principii cercetăşeşti. Legea cercetaşilor este o regula de viata care isi propune sa ajute la  formarea caracterului copiilor si tinerilor in respectarea valorilor fundamentale umane si a preceptelor evanghelice. Cercetasul se defineşte ca fiind fidel cuvântului dat, politicos, el vede in natura creatia lui Dumnezeu, este mereu gata să-şi ajute aproapele, si isi intemeiaza viata pe credinta in Cristos.

Asociatia noastra este apropiata din punct de vedere pedagogic de Asociatiile Scouts d’Europe si Scouts Unitaire de France.

Mai trebuie să ştiţi că

Pedagogia este adaptata pentru băieţi şi fete, si in functie de vârstele lor( 8-11 ani lupisori/pui de lup; 12-17 ani cercetasi/cercetase; 18-24 ani drumeti/calauze). Există deci trei ramuri pentru băieţi (lupişori, cercetaşi şi drumeţi) şi trei ramuri pentru fete (pui de lup, cercetaşe şi călăuze).

CONTACT

Telefon: 00 40 754.202.026

Mail: paroisse@sacrecoeur.ro